User Login

Rosal 728x90
Administrator

Site nou necenzuratph.ro

Președintele PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, a reacționat în urma evaluării elevilor români la testul PISA. Vă prezentăm declarația făcută după ce România s-a clasificat pe cel mai slab loc din ultimii nouă ani: ”Șocul acestei săptămâni a fost produs de publicarea rezultatelor la testele PISA pe anul 2018, teste care evaluează inteligența și competențele cerute de viața personală, socială și profesională viitoare a copiilor. Potrivit acestora, 44 la sută dintre copiii români nu înțeleg ceea ce citesc. Sunt, cu alte cuvinte, analfabeți funcțional. Acest rezultat este cel mai slab din ultimii nouă ani, România ocupând locul 47, din 79 de țări testate. Probabil, sub noi în clasament sunt doar țările subdezvoltate, ai căror copii nu au șansa nici măcar șansa unei educații minimale. Simpla publicare a acestor cifre ar trebui să-i determine pe miniștrii Educației din ultimul deceniu să dispară pentru totdeauna din viața publică. Să nu mai candideze la nicio funcție publică și să nu-i mai vedem la televizor sau în online dându-ne lecții sau emițând opinii. Testele PISA îi descalifică, în primul rând, pe ei. Mai ales pe miniștrii PSD. Îi am în vedere, în primul rând, pe Liviu Pop (a cărui incompetență a devenit subiect de bancuri) și, bineînțeles, pe Ecaterina Andronescu. Ambilor, le-am cerut în repetate rânduri demisia de la tribuna Parlamentului. Pe doamna Andronescu o consider – și nu mă sfiesc să afirm acest lucru – groparul școlii românești, „contribuția” domniei sale la falimentul Educației fiind una cu bătaie lungă, întinsă pe aproape 20 de ani. Cum, însă, nu putem aștepta de la acești oameni decență și bun-simț, cred că trebuie să ne concentrăm eforturile asupra a ceea ce avem de făcut pentru a remedia consecințele catastrofei care a lovit învățământul românesc și care pune în pericol însuși viitorul societății noastre. Primul pas ar fi scoaterea Educației din zona declarațiilor de principiu și a soluțiilor mereu amânate de clasa politică. Am avut un Pact Național pentru Educație propus, în anul 2008, de președintele Traian Băsescu și semnat de toate partidele politice parlamentare de atunci. El a fot urmat de o strategie națională prea puțin implementată și, o dată cu preluarea portofoliului ministerial de către PSD, chiar abandonată. Avem o comisie care lucrează la un proiect similar sub patronajul președintelui Klaus Iohannis. Dar nu avem niciun rezultat concret. Sau, mai bine zis, avem rezultatele dezastruoase din testele PISA. Este momentul acțiunii practice, ferme. Un prim pas ar fi curățarea sistemului de educație de „pietrele de moară” reprezentate de acele cadre didactice care continuă să le predea copiilor noștri deși ele însele nu sunt în stare să ia note de trecere la examenul de titularizare. Un om care nu e în stare să priceapă el ce are de predat nu poate produce decât analfabetism funcțional. Avem nevoie de dascăli capabili să le predea copiilor noștri materia inteligibil și să coreleze cunoștințele interdisciplinar. Un al doilea pas ține de modul în care îi evaluăm pe copiii noștri. Am convingerea că o evaluare dură, dar cinstită, la note, la examenele de admitere la liceu sau la bacalaureat le face mult mai mult bine decât lejeritatea egalitară impusă de miniștrii PSD. Sunt doi pași inițiali simpli, care nu cer cine știe ce analize și strategii complexe, ci doar asumarea curajoasă a unor decizii politice. Pe care, sper din toată inima că noul guvern o va dovedi. Altminteri, dezastrul educației românești va fi total”.

 

Plus are candidat pentru Ploiești

Program special de sărbători la Hale

PMP vrea alianțe cu partidele de dreapta pentru alegerile locale

Mii de prahoveni au spus Da pentru sănătate!

Andy

Foaie verde baraboi, iaca sunt aici cu voi