A mai trecut o ediție a Festivalului ”Vocea Prahovei. A treia. Și poate cea mai bună.
Concurenții de anul acesta au arătat că și-au meritat locul în competiție, iar juriul, condus de cunoscuta vedetă a muzicii românești, Carmen Rădulescu, a avut o sarcină dificilă în a face o ierarhie. Voci uimitoare, chiar printre cei mai mici concurenți, melodii cu un grad mare de dificultate tehnică, prezență scenică, toate acestea au fost atuurile celor 32 de aspiranți la trofeul singurului festival național de muzică ușoară care se desfășoară în Prahova.
Copii și tineri veniți din 11 județe și-au dăruit sufletul pe scenă și au încântat publicul. Emoții au fost și din partea organizatorilor, Centrul Județean de Cultură Prahova, Școala Populară de Arte, deoarece este dificil să pregătești un astfel de festival, cu un buget mic, unde fiecare bănuț trebuie justificat la ”sânge”, dar faptul că au reușit, nu doar să mențină în viață acest Festival, ci să-i dea, an de an, o amploare la care poate mulți nu se așteptau, esteun lucru de felicitat.
Și să nu uităm pe cea care este sufletul acestui eveniment, solista și profesoara de canto Raluca Ocneanu! Ani de zile și-a dorit că Ploieștiul să redevină printre puținele orașe care mai organizează festivaluri de acest gen- să ne aducem aminte ca în urmă cu 20 de ani Ploieștiul găzduia două competiții de muzică ușoară- și uite că de trei ani visul său a devenit realitate.
”A fost o ediție, cred eu, excepțională. Pentru că și eu empatizez cu toți concurenții, am stat în culise. Am încercat să fac și eu un clasament… la final mi-am dat seama că aș fi dat 16-17 premii! Ce pot să spun? Voci bune, talent, se vede că au muncit, că au înțeles că fără ore de repețiții, de vocalize, nu poți să apari pe scenă, nu poți să speri să fi măcar selectat într-o competiție. Poate că unii concurenți nu și-au ales atât de bine repertoriul, dar mă bucur că au avut curajul să abordeze melodii grele, care pun în evidență calitățile vocale. Cred că ”Vocea Prahovei” devine o rampă de lansare, ceea ce mi-am dorit de la început, iar faptul că Eduard Ungureanu (care a susținut un microrecital, dovedind că a meritat pe deplin Trofeul- n.r.), câștigătorul de anul trecut, a avut o evoluție fulminantă arată că a meritat efortul celor care s-au ocupat de organizarea acestui festival”, a precizat Raluca Ocneanu, coordonatorul artistic al festivalului.
Juriul a trebuit să facă departajarea și să acorde premiile pentru cei ma valoroși soliști aflați în competiție.
La categoria 15- 20 de ani s-au acorda două premii:
- Premiul III– Elena Ene;
- Premiul II– Andreea Radu.
La categoria de vârstă 10- 14 ani câștigătorii au fost:
- Premiul III– Carla Bălășoiu;
- Premiul II– Andrei Daniel Dinu;
- Premiul I(ex aequo)– Andrada Ghiduruș și Renata Iager.
”Vocea Prahovei”, adică cel mai valoros concurent, a rămas anul acesta în Prahova, mai precis la Băicoi: TROFEUL ”VOCEA PRAHOVEI”- Mihai Constantin Răzvan. Acesta a fost premiat de directorul Centrului Județean de Cultură, d-na Anișoara Ștefănucă și deCarmen Rădulescu, care a susținut un recital plin de bucurie și de veselie, cântănd alături de concurenți, pe care i-a invitat pe scenă, care le-a mulțumitituturor celor care s-au aflatîn concurs, dar și părinților care fac eforturi pentru a le îndeplini visul.