Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru mai multe județe din țară, începând de luni, ora 14.00.
Aceasta este valabilă până luni seară, ora 19.00, vizează județele Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna și zona montană a județelor Prahova, Brașov, Harghita, Neamț și Suceava. Aici vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină. Se vor acumula cantități de apă de peste 30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.
În acest interval în zona de munte, în Moldova, Transilvania, nordul Munteniei și al Dobrogei, va fi în vigoare un cod galben. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.