După cinci ani de dezbateri pe fond, dosarul Romprest, în care au fost trimise în judecată 18 persoane, între care şi fostul finanţator a Petrolului Ploieşti, Nicolae Capră, a ajuns la final! Judecătorii de la Tribunalul Prahova s-au pronunţat azi în această speţă, aplicând pedepse cuprinse între 3 ani şi 7 ani şi patru luni de detenţie celor 18 inculpaţi acuzaţi de infracţiuni economice, dar şi de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat. Nicolae Capră a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare.
De asemenea, inculpaţii sunt obligaţi să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Compania Romprest Service SA, suma de peste 19 milioane de lei către ANAF.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2015 de procurorii DIICOT Ploieşti care, la acel moment, spuneau că omul de afaceri Florian Walter a pus bazele unui grup infracţional organizat care a desfăşurat, în perioada 2012 – 2014, operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale tip fantomă, pentru realizarea operaţiunilor ilicite. Potrivit DIICOT, Walter a iniţiat şi a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societăţii Compania Romprest Service SA Bucureşti a achiziţiilor, de la diverse societăţi comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi. După înregistrarea în contabilitatea societăţii a facturilor aferente achiziţiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, iniţial, în conturile societăţilor fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăţi comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar şi preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii.
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com