15 aprilie 2026
No menu items!

De luni, 4 ianuarie, se vor putea face 20.000 de vaccinări zilnice în România!

Cele mai vizualizate articole

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă seara.

El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

„Începând cu prioritizarea persoanelor care sunt în momentul de faţă internate în căminele de îngrijire şi în centrele rezidenţiale şi medico-sociale. Sunt nişte zone extrem de vulnerabile, întrucât sunt prezente persoane vârstnice, persoane cu multe boli cronice şi riscul de transmitere de la o persoană la alta este foarte crescut. În România sunt circa 1.880 de centre medico-sociale şi rezidenţiale, iar numărul persoanelor din aceste centre este estimat la circa 40.000, 30, aproape 40.000 de persoane. Diferenţa dintre noi şi celelalte ţări este tocmai aceasta că nu avem un număr foarte mare de persoane instituţionalizate, de persoane care sunt în aceste centre medico-sociale. Deci din acest punct de vedere eu cred că într-o perioadă scurtă de timp vom reuşi cu echipe mobile de vaccinare să asigurăm vaccinarea acestor persoane”, a menţionat col dr Valeriu Gheorghiţă.

El a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.

„Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior bineînţeles pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Acesta a adăugat că în prima săptămână din ianuarie este aşteptată şi autorizarea vaccinului produs de compania Moderna.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Consultare publică pentru amenajarea unui nou spațiu verde în zona Sălii Sporturilor din Ploiești

SGU Ploiești a lansat o consultare publică privind amenajarea unui nou spațiu verde modern în zona Sălii Sporturilor, invitând...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies