Conform unui comunicat de presă transmis de UPG Ploiești, Senatul universității ploieștene a desemnat, în cadrul unei ședințe extraordinare, persoana care va exercita funcția de ordonator de credite și cea a atribuțiilor de rector.
Membrii senatului l-au ales pe domnul prorector Pană Ion. Domnia sa va reprezenta universitatea și va deveni ordonator de credite până la organizarea alegerilor și confirmarea viitorului rector de către ministerul de resort.
Comunitatea academică a U.P.G. Ploiești mulțumește pentru suportul moral și mesajele de condoleațe pe care ploieștenii le-au adresat în aceste zile îndoliate de trecerea în neființă a d- lui prof.univ. dr. habil Dinu Florinel.