9 octombrie 2026
No menu items!

Patru persoane rănite în urma unui accident la Bușteni!

Cele mai vizualizate articole

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în afara stațiunii Bușteni ar fi avut loc un accident rutier între două autoturisme.

Din verificări, a reieșit faptul că în urma unei coliziuni fața spate între un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani și un altul condus de o tânără în vârstă de 20 de ani, autoturismul condus de tânăr ar fi fost proiectat în afara părții carosabile, într-un șanț.

În urma impactului, patru persoane au fost conduse la spital, cei doi conducători auto, o tânără în vârstă de 22 de ani, precum și un tânăr în vârstă de 25 de ani, suferind vătămări corporale ușoare.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Ploiești și Ariceștii Rahtivani, legate prin două noi trasee de transport public electric

Transportul public metropolitan face un nou pas înainte în Prahova. Municipiul Ploiești și comuna Ariceștii Rahtivani au pus în...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies