10 octombrie 2026
No menu items!

MIHAI POLIŢEANU PREIA MÂINE MANDATUL DE PRIMAR AL PLOIEŞTIULUI. CE SPUNE DESPRE VIITORII VICEPRIMARI

Cele mai vizualizate articole

Mihai Poliţeanu şi consilierii aleşi în urma scrutinului din data de 9 iunie îşi vor prelua, mâine, mandatele, ceremonia fiind programată să aibă loc începând cu ora 10.30.

Poliţeanu a anunţat, azi, că instanţa a validat 20 din cei 27 de consilieri locali aleşi.

În privinţa negocierilor pentru formarea majorităţii, dar şi pentru posturile de viceprimar, acesta a spus că ele sunt încă în derulare.

„Există negocieri din ce în ce mai intense. Nu s-a luat nicio decizie, perspectivele sunt bune din discuţiile pe care le-am avut cu diferite partide politice reprezentate în CL Ploieşti. Suntem aproape de o concluzie. (…) Este nenegociabilă pentru noi o poziţie de viceprimar pentru că asta trebuie să reflecte votul de schimbare pe care l-au dat ploieştenii. Orice altceva este un gest de ostiliate la adresa primarului”, a explicat primarul în timpul unei conferinţe a Partidului Mişcare Noi, Ploieştenii, care l-a susţinut în alegeri.

El spune că, de principiu, nu îşi doreşte o majoritate în care să fie implicate PSD şi PNL, însă discuţiile sunt încă în derulare.

 

 

 

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Victorie definitivă pentru Mihai Polițeanu în disputa cu Prefectura Prahova privind demolarea caselor ilegale de pe strada Văii

Curtea de Apel Ploiești a respins recursul formulat de Prefectura Prahova împotriva dispozițiilor de demolare emise de primarul municipiului....
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies