Pacienţii celor 5 spitale afectate de criza apei din Prahova vor ajunge, în caz de nevoie, la spitale din Bucureşti.
Ministrul Sănătăţii a anunţat care sunt unităţile sanitare incluse în celula de criză.
„Discuţiile s-au axat pe situaţia unităţilor sanitare care nu beneficiază de apă potabilă şi nici menajeră în acest moment de la reţeaua centralizată. Vorbim aici despre Spitalul Municipal din Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumoftizologie din Floreşti, Spitalul Orăşenesc Băicoi şi Spitalul de Pneumologie Breaza. La discuţie a participat şi managerul unităţii sanitare din Ploieşti, anume al Spitalului Judeţean din Ploieşti. În momentul de faţă, în aceste cinci unităţi sanitare sunt internaţi 378 de pacienţi, iar personalul care deserveşte unităţile sanitare amintite mai sus este în număr de 1.260”, a spus ministrul Rogobete la Ploieşti.
Iat care sunt spitalele disponibile pentru a prelua pacienţi din judeţul Prahova în caz de nevoie:
„La Ministerul Sănătăţii am convocat şi dispus în această seară o celulă de urgenţă, în care am inclus spitalele de urgenţă din Bucureşti şi aici vorbesc de Spitalul Universitar, Spitalul Bagdasar, Floreasca, Spitalul Elias şi Spitalul de Urgenţă pentru Copii. În cazul în care va fi necesar transferul pacienţilor internaţi deja sau în cazul în care vom avea o situaţie de urgenţă la nivelul judeţului – şi discutăm despre o situaţie în care avem victime multiple care au nevoie de asistenţă medicală, toate aceste unităţi sanitare vor avea până luni, inclusiv, un număr de 5 paturi din zona chirurgicală şi 5 paturi din zona nechirurgicală blocate pentru judeţul Prahova pentru a putea răspunde nevoii, necesităţii de transfer sau în cazul în care apar anumite urgenţe. În acest moment, Spitalul Judeţean dispune de numărul de locuri necesare în zona de ATI, dar şi în zona de secţii medicale sau chirurgicale şi putem răspunde urgenţelor medicale din judeţ. Însă, dacă apar situaţii în care numărul de pacienţi creşte, atunci suntem pregătiţi cu spitalele din Bucureşti, cele amintite, care vor rămâne în celula de criză coordonată direct de către mine până luni inclusiv”, a explicat ministrul.



