Rezultatele inițiale ale concursului național de Titularizare 2026 au fost publicate, iar în județul Prahova 503 candidați, reprezentând 52,6% din totalul participanților, au obținut media minimă de 7, necesară pentru ocuparea unui post didactic pe perioadă nedeterminată. Procentul este...
Locuitorii din cartierul Mihai Bravu, dar și mai mulți consumatori instituționali, sunt afectați marți, 28 iulie 2026, de întreruperea furnizării agentului termic primar, ca urmare a unei avarii apărute la rețeaua de termoficare.
Termo Ploiești a anunțat că, în intervalul...
Locuitorii din Ploiești sunt avertizați să fie extrem de atenți la mesajele SMS primite în numele SGU Ploiești. Reprezentanții societății anunță că au fost semnalate tentative de fraudă prin care cetățenii sunt îndemnați să efectueze plăți sau să acceseze...
În urma unui amplu program de intervenții, SGU Ploiești și-a propus ca până la sfârșitul anului să elimine complet arborii uscați de pe domeniul public al municipiului. Reprezentanții societății spun că este una dintre cele mai ample acțiuni de...
Din cei 257 de candidați care s-au prezenta la examenul de definitivat, 189 au reușit să obțină media de promovare, adică peste 8. Este vorba de un procent de 73,5%, cu două procente sub nivelul național. În urma soluționării...
Federația Sanitas a declanșat astăzi o grevă generală pe termen nelimitat la nivel național, însă în spitalele din județul Prahova activitatea medicală se desfășoară normal. Angajații au ales o formă de protest inedită: doar liderii sindicali au intrat efectiv...