Un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața, marți, 8 septembrie, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în localitatea Bănești, la kilometrul 88+700. În eveniment au fost implicate un motociclu și o autoutilitară.
La locul accidentului au intervenit pompierii Detașamentului Câmpina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD. Motociclistul a fost găsit în stare de inconștiență și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD și SAJ Prahova.
Din păcate, în ciuda intervenției echipajelor medicale, tânărul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier, tânărul de 20 de ani ar fi circulat cu motociclu pe direcția Brașov către Ploiești. La un moment dat, acesta ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 44 de ani, care circula pe banda numărul 2, în aceeași direcție de mers.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, traficul rutier pe DN 1, pe sensul Brașov–Ploiești, este restricționat pe banda numărul 1, pentru desfășurarea cercetării la fața locului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Accidentul readuce în atenție riscurile de pe DN 1, unul dintre cele mai circulate drumuri din Prahova, unde diferențele de viteză și schimbările de bandă pot avea consecințe dramatice.



