Condica de prezență pe hârtie devine istorie la Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești. Angajații societății sunt pontați, mai nou, printr-un sistem digital care utilizează inclusiv tehnologia de recunoaștere facială.
Noul sistem înregistrează automat ora la care angajatul intră și iese din program și are și rolul de a preveni pontarea unei persoane de către un coleg. Practic, prezența este asociată direct angajatului care se află efectiv la punctul de pontaj.
Potrivit reprezentanților SGU Ploiești, angajații nu mai trebuie să semneze fizic la începutul și la finalul programului, procesul fiind mutat în mediul digital.
Implementarea noului sistem vine cu mai multe schimbări în activitatea administrativă a societății. Pe lângă reducerea timpului necesar pentru efectuarea pontajului, este diminuat și volumul documentelor întocmite pe suport de hârtie.
Un alt avantaj urmărit este evidența mai exactă a orelor de lucru, datele fiind înregistrate electronic și centralizate prin noul sistem.
Angajații SGU spun că procesul de pontaj este mai simplu și mai eficient după introducerea tehnologiei.
Digitalizarea pontajului face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a activității societății.
„În perioada următoare vom lansa alte 2 componente din suita de digitalizare propusă în planul de management al societății. Demonstrăm astfel că putem moderniza continuu activitatea bazându-ne pe resursele umane valoroase din echipa noastră”, au transmis reprezentanții SGU Ploiești.
Astfel, societatea își propune ca digitalizarea să nu se limiteze la pontaj, ci să fie extinsă, în perioada următoare, și către alte componente ale activității.



