5 octombrie 2026
No menu items!

De Ziua Persoanelor Vârstnice, campanie gratuită de măsurare a glicemiei și tensiunii, la Halele Centrale

Cele mai vizualizate articole

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, prahovenii sunt invitați să își verifice gratuit glicemia și tensiunea arterială.

Asociația Diabeticilor din Prahova organizează joi, 1 octombrie, o campanie de prevenție și monitorizare a stării de sănătate, în cadrul proiectului „Împreună pentru sănătate”. Acțiunea se va desfășura în interiorul Halelor Centrale din Ploiești, în zona ceasului, în intervalul 09:00 – 11:00. Participanții vor putea beneficia gratuit de măsurarea glicemiei și a tensiunii arteriale.

Organizatorii își propun ca, prin astfel de acțiuni, să încurajeze verificarea periodică a unor indicatori importanți pentru sănătate și să atragă atenția asupra rolului prevenției, în special în rândul persoanelor vârstnice. Campania face parte din proiectul „Împreună pentru sănătate”, finanțat de Primăria Municipiului Ploiești.

Evenimentul beneficiază de sprijinul sponsorilor ACCU-CHEK, CGMdiabet, Arena Auto, Stefa Invest, Nutrient Solutions, Silcat Distributions, Intercom Sarmis, Estrade Distribution (Fora), Glucopro, Crisco, Teron Systems și Centrul Comercial AFI Value Park.

Parteneri ai acțiunii sunt Fitness Nico, Asociația Județeană a Pensionarilor „Alături de Tine – Prahova”, Asociația Sahaja Yoga România și Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești.

Accesul la campania de măsurare a glicemiei și tensiunii arteriale este gratuit.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Accident în lanț pe DN1, la Bănești! Trei autovehicule implicate, o femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs luni, 5 octombrie, în jurul orei 12:30,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies