Aşteptarea a luat sfârşit pentru iubitorii turfului, Hipodromul Ploieşti urmând să găzduiască, duminică, 6 aprilie, începând cu ora 10:00, prima reuniune hipică oficială din acest an.
La fel ca în stagiunea 2024, Calendarul Oficial al Alergărilor din 2025 prevede 17...
Duminică, 19 iunie, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice organizate de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, în cadrul căreia se vor desfăşura două curse de galop şi două curse demonstrative de trap.
Organizate...
Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică, începând cu ora 10.00, o nouă reuniune hipică organizată de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, în al cărei program se vor regăsi trei atractive curse de galop şi două curse demonstrative de trap.
Principalul eveniment...
Duminică, 24 octombrie, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice, aL cărei principal eveniment este cursa de galop dotată cu „Marele Premiu Jockey Club, oferit cu ocazia centenarului naşterii Majestăţii Sale Regelui Mihai...
Cursele de trap de pe Hipodromul Ploieşti au fost anulate după ce regulamentul acestora aprobat de Consiliul Local Ploiești a fost contestat de Asociația Calului de Trap.
Instanţa a decis să suspende aplicarea regulamentului. Hotărârea nu este definitivă, însă este...
Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică, o nouă reuniune hipică oficială, care are în program patru curse de trap, cu principal eveniment Premiul „Arcul de Triumf”, şi o cursă de galop, Premiul „Elite-Junior Speed”, dedicată cailor Pursânge Arab şi organizată...
Duminică, 30 mai, pe Hipodromul Ploieşti va avea loc cea de-a treia reuniune hipică oficială din acest an, în cadrul căreia sunt programate cinci curse de trap, cu principal punct de atracţie „Premiul Castanilor”.
Reuniunea va debuta la ora 10.05,...
Hipodromul Ploieşti va găzdui, mâine, de la ora 10:10, prima reuniune oficială din 2021, sezonul urmând să se deschidă cu un eveniment ce propune patru curse de trap extrem de interesante, cu destule nume noi pe pistă, şi o...
Duminică, 9 mai, va avea loc prima reuniune oficială de trap de pe Hipodromul Ploieşti din 2021!
Hotărârea de Consiliu Local Nr. 121, din 23 aprilie 2021, a fost publicată recent pe site-ul oficial al Primăriei Ploieşti, aşa că Regulamentul...