Încă 54 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate, azi, de autorităţile prahovene, dar şi un nou deces asociat bolii. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 4.341, 142 de prahoveni infectaţi cu noul coronavirus decedând. Ultimul deces a fost înregistrat în cazul unei femei de 60 de ani cu comorbidităţi. În continuare, gradul de ocupare a locurilor ATI pentru bolnavii COVID este aproape de limita maximă, doar un loc fiind disponibil în prezent.
Cele 54 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2 fac parte din următoarele categorii de vârstă: 0-18 ani – 1, 19 ani -29 ani – 2, 30 ani -39 ani – 6, 40 ani -49 ani – 11, 50 ani -59 ani – 15, 60 ani -69 ani – 11, 70 ani -79 ani – 5, peste 80 de ani – 3.Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 271 de paturi sunt ocupate. La ATI, 19 locuri dintre cele 20 disponibile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Spitalul Municipal Câmpina, alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2, au fost raportate ca fiind ocupate. Unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la SJU Ploieşti este, în continuare, indisponibilă din cauza unei defecţiuni tehnice.
De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, la nivelul judeţului Prahova, Direcţia de Sănătate Publică a emis 1055 de decizii de izolare şi 4450 de decizii de carantină.
Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 20.548 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.