9 iulie 2025
No menu items!

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni! Autorul a părăsit locul accidentului!

Cele mai vizualizate articole

În această seară, în jurul orei 22:00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la faptul că în Ploiești, Șoseaua Vestului (zona stației TCE, capătul traseului 44), o femeie în vârstă de 37 de ani, angajată în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni, a fost acroșată de un autoturism.

După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea, părăsind locul faptei fără încuviințarea organelor de cercetare penală.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier Ploiești au reușit în scurt timp, să identifice și să depisteze conducătorul auto implicat în accident, un ploieștean în vârstă de 32 de ani.

Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audiere, urmând a fi luate măsuri legale în consecință.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Care este starea victimelor vijeliei de la Sinaia și unde au ajuns în final

Astazi 9 iulie 2025, in jurul orei 13,30 in Sinaia urmare unei furtuni violente si căderilor de copaci au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies