Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă Hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie. Prin această hotărâre care a fost validată de Guvern, se propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00. Totodată, se propune încetarea sprijinului acordat MAI de către MApN, pentru asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective, transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic şi asistenţă medicală, cu posibilitatea reluării acestuia la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din OUG 70/2020.
De asemenea, CNSU a aprobat propunerea privind modificarea cadrului normativ incident în materia conducerii/coordonării operaţionale a Poliţiei Locale de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, instituindu-se posibilitatea adoptării acestei măsuri pe perioada stării de alertă.
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com



