1 mai 2026
No menu items!

INEDIT/ SINAIA- UNUL DINTRE PUŢINELE ORAŞE DIN EUROPA CU DOUĂ GĂRI REGALE

Cele mai vizualizate articole

Sinaia este unul dintre puţinele oraşe din Europa care au două gări regale, de aceste două obiective fiind legate evenimente importante ale istoriei, dar şi momente de fast prilejuite de oprirea în această zonă a celebrului tren Orient Express, sinonim al vacanţelor de lux de pe continent. De circulaţia feroviară între Bucureşti şi Sinaia sunt legate şi momente din nemuritoarele schiţe ale lui I. L. Caragiale.

Când spui „Sinaia”, spui regalitate, eleganţă, lux, istorie, concepte care au străbătut vremurile, fiind şi azi la fel de actuale pentru „Perla Carpaţilor”. Apariţia localităţii este strâns legată de deschiderea circulaţiei pe Valea Prahovei, în 1879 fiind terminată calea ferată, astfel că a apărut şi prima gară din Sinaia, scrie, azi, Agerpres.

De altfel, staţiunea are trei gări – una de călători şi două gări regale, rezervate Familiei regale sau vizitelor înalţilor demnitari.
„Sunt trei lucruri foarte importante care au dus la apariţia localităţii Sinaia şi unul dintre ele este deschiderea circulaţiei pe Valea Prahovei, pentru că, oricât ar părea de ciudat, Valea Prahovei, pe care vedem acum coloane de maşini, a fost ultima trecătoare dintre România şi Ţara Transilvaniei care s-a deschis circulaţiei şi asta s-a întâmplat după ce capitala României s-a mutat de la Târgovişte la Bucureşti în urma unei presiuni în special comerciale a vestului Europei şi a Imperiului Austro-Ungar. Calea ferată a fost terminată prin 1879, când a fost pus în circulaţie primul tren de plăcere între Sinaia şi Predeal. Sigur că, odată cu apariţia căii ferate, a apărut şi prima gară din Sinaia”, a explicat, pentru AGERPRES, arhitectul Dan Manea. Potrivit acestuia, dificultăţile traseului au dus la găsirea unor soluţii de avangardă, printre care şi sistemul de îmbinare a traverselor metalice şi cel de pre-montare a şinei pe traverse în afara spaţiului căii ferate, care au scurtat mult durata de execuţie, tehnici care au revoluţionat construcţiile metalice din epocă, fiind utilizate inclusiv de inginerul francez Alexandre Gustave Eiffel la ridicarea celebrului turn din Paris.

Prima gară din Sinaia a fost construită între 1876 – 1880 din fondurile statului român şi avea un aspect clasic pentru acea vreme – un salon central şi două aripi laterale. În scurt timp însă, clădirea gării se dovedeşte a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de turişti care veneau în fiecare weekend aduşi de trenurile de plăcere care circulau cu tarif redus pe ruta Bucureşti – Sinaia şi a fost înlocuită, pe acelaşi amplasament, cu actuala gară de călători, povesteşte Dan Manea.
Odată cu realizarea gării de călători, a fost construită în vecinătatea ei, în 1886, şi prima gară regală care a funcţionat ca atare până în 1940, căpătând apoi diverse alte destinaţii, precum club muncitoresc, sală de spectacole, restaurant, discotecă, atelier de tâmplărie sau biblioteca. În prezent, aici funcţionează un spaţiu muzeal interactiv dedicat căilor ferate.

Citiţi continuarea AICI.

Sursa foto: (c) arh. Manea Nicolae Dan

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

USR are subprefect la Prahova! Lucian Moise a depus astăzi jurământul!

Județul Prahova are, începând de astăzi, un nou subprefect, în urma demisiei social-democratului Mircea Tănase. Funcția a fost preluată...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies