25 mai 2026
No menu items!

PROGRAMUL DE SELECŢIE PENTRU BASCHETBALIŞTI „UNDER 14” ARE LOC LA PLOIEŞTI

Cele mai vizualizate articole

Primele faze ale Programului Naţional de Selecţie pentru baschetbalişti „Under 14” au loc în aceste zile pe terenurile din Parcul Municipal Ploieşti Vest. „Au fost 200 de copii, au rămas 97 de copii în selecţie. (…) Sunt 97 de copii fete şi băieţi, vom merge pe egalitate de gen şi de şanse, însemnând că Federaţia suportă toate cheltuielile. Au rămas sub îndrumarea internaţională (…), au 5 zile de pregătire. Activitatea va urma cu octombrie- stagiu de pregătire (…) Vom avea 3 echipe selecţionate naţionale pentru că este mai mult decât clar- o singură echipă nu înseamnă destul pentru copii care vor să se afirme. Nu avem voie să pierdem performanţă, cum nu avem voie să pierdem copii care îşi doresc să facă baschet, şi atunci vor continua 48 de copii, câte 16- loturile A, B, C- pe o perioadă de 6 ani, până în 2027, când vom intenţiona să organizăm acasă Campionatul Mondial, categoria 19 ani, exact categoria lor de vârstă”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Emilia-Carmen Tocală.

Din cei 97 de copii rămaşi în urma unei prime selecţii, 21 sunt din Ploieşti.

Programul se bucură de sprijinul  municipalității ploieștene, prin SGU și Parcul Municipal Ploiești Vest, iar primarului Andrei Volosevici a declarat că este alături de această acțiune și o va susține, mai mult, dorește ca Ploieștiul să redevină un pol al baschetului românesc.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Inovație și excelență în afaceri: două evenimente de referință dedicate viitorilor antreprenori, organizate la Ploiești

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Municipiul Ploiești organizează, la finalul lunii mai, două evenimente de amploare dedicate tinerilor antreprenori și...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies