Mâine, 1 Iunie, sărbătorim Ziua Internațională a Copilului. De ziua lor, copiii sunt aşteptaţi să se distreze şi să se relaxeze la o serie de evenimente organizate de Primăria municipiului Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” şi Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a municipiului Ploieşti.
Astfel, mâine, pe aleea pietonală din fața Teatrului “Toma Caragiu”, vor avea loc următoarele activități destinate copiilor:
* 10.00-11.00 – Ateliere de creație (face painting, desene pe asfalt) – susținute de Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești;
* 11.00 – Moment dansuri populare – susținut de Ansamblul ”Prahova” al Casei de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești;
* 17.00-18.00 – Atelier HandMade – coordonator prof. Liliana Calciu – Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a municipiului Ploiești;
* 18.00 – concert “Totul va fi bine” – HMT Production
* 18.30 – spectacol “Dănilă Prepeleac” – susținut de Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești, secția Teatrul de Animație pentru Copii și Tineret “Imaginario”.
În aceeași zi, la Ploiești, se organizează cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului de dans “Copilăria inundă Bătrânul Bulevard”, eveniment cu tradiție în orașul nostru, susținut, anul acesta, de către copiii claselor de balet de la Școala Populară de Arte, profesor Eftemie Marilena și profesor Eftemie Gabriela.
Festivalul de dans se va desfășura pe Bulevardul Independenței, în intervalul orar 10.00-12.00, când va avea loc parada costumelor, în pași de dans, cu plecare, la ora 10.30, de la Monumentul Vânătorilor ( sens giratoriu Gara de Sud).
Ulterior, de la ora 12.00, copiii claselor de balet de la Școala Populară de Arte vor susține un spectacol coregrafic pe esplanada Palatului Culturii.
Organizatori ai Festivalului de dans “Copilăria inundă Bătrânul Bulevard” sunt Consiliul Județean Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Primăria Municipiului Ploiești.
Menționăm că intrarea în grădina zoologică a municipiului Ploiești va fi liberă pe 1 iunie, între orele 09.00 și 20.00, pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani.
De asemenea, vor fi organizate evenimente la centrele comerciale din oraş,
În plus, toate secţiile Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova vor fi deschise pentru vizitare în mod gratuit în data de 1 iunie tuturor copiilor.
Ziua Internaţională a Copilului va fi sărbătorită şi la Aerodromul Strejnic. Aeroclubul României organizează în aerocluburile teritoriale ziua porţilor deschise – 1 iunie, între orele 10:00 şi 15:00! Veţi avea ocazia să participaţi de aproape la o zi de activitate de zbor, să cunoaşteţi aeronavele şi personalul.



