O avalanşă de solicitări pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite în pădure a fost înregistrată în acest weekend în Prahova.
Conform bilanţului jandarmilor, aceştia au intervenit la 18 cazuri în care a fost semnalată prezența urşilor în zonele locuite ale judeţului.
Animalele au fost îndepărtate în zona împădurită, fără a se înregistra victime sau pagube materiale.
De asemenea, în acest weekend, la nivelul judeţului Prahova au fost transmise opt mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, referitoare la prezenţa animalelor sălbatice (urşi) în localităţile Sinaia, Azuga şi Breaza.



