3 iunie 2026
No menu items!

VOLOSEVICI ANUNŢĂ, DUPĂ SOLICITAREA CONSILIERILOR PNL, DESCRETIZAREA STUDIULUI PRIVIND SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ

Cele mai vizualizate articole

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a anunţat, azi, desecretizarea studiului de prefazbilitate referitor la realizarea Spitalului Municipal de Urgenţă Ploieşti.

„Am şi rezolvat problema (…) Consilierii locali pot primi (informaţii din studiul de prefezabilitate- n.r.), fără un acord sau fără acea declaraţie care i-a supărat (…), după care, evident, cu 5 zile înainte sau în momentul şedinţei, toate vor fi publice, toată lumea va şti ce se votează, care sunt obligaţiile, care e logica, în ce constă prestudiul de fezabilitate şi restul”, a spus Volosevici într-o conferinţă de presă.

Reamintim că, zilele trecute, consilierii PNL Ploieşti au informat că refuză să semneze o „Declaraţie de confidenţialitate” pe care Primăria Ploieşti le-a solicitat-o pentru a avea acces la acest document.

„Grupul consilierilor locali PNL mulţumeşte domnului primar Andrei Liviu Volosevici pentru soluţionarea solicitării noastre de scoatere de sub incidenţa clauzei de confidenţialitate a raportului elaborat de o substructură a Băncii Mondiale cu privire la posibilitatea realizării Spitalului Municipal de Urgenţă Ploieşti. Suntem convinşi că, în calitatea sa de iniţiator al proiectului de HCL din luna decembrie a anului 2021, cât şi de negociator al contractului, a înţeles perfect nevoia imperativă de transparenţă cu privire la toate documentele referitoare la acest proiect”, a transmis grupul consilierilor locali PNL într-un comunicat de presă.

 

5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

Accident mortal pe DN1B, la Valea Călugărească. Un angajat al serviciului de salubrizare și-a pierdut viața

Un grav accident rutier s-a produs pe Drumul Național 1B, în localitatea Valea Călugărească, unde două autovehicule au fost...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies