2 iunie 2023
No menu items!

Arhive Lunare: Martie, 2023

Accident feroviar la Măgurele soldat cu 4 victime!

Un accident feroviar a avut loc în această seară în comuna Magurele, între un tren de persoane si un autotren incarcat cu lemne. În trenul Ploiesti-Maneciu se aflau aprox. 50 pasageri, 4 persoane asistate de echipajele medicale. Autotrenul are 2 remorci,...

Femeile liberale și-au ales noua conducere!

Vineri, 31 martie, a avut loc Congresul Femeilor Liberale, în cadrul căruia s-au desfășurat și alegerile pentru o nouă conducere. Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a fost aleasă, cu 837 de voturi, noua președintă a Organizației Femeilor Liberale. Senatoarea Nicoleta...

TÂRG DE ARTĂ STRADALĂ, ÎN CENTRUL PLOIEŞTIULUI, DE FLORII. PROGRAMUL COMPLET

În perioada 7-9 aprilie, pe aleea pietonală din faţa Teatrului "Toma Caragiu" va avea loc cea de-a doua ediţie a Târgului de artă stradală de Florii. În cadrul evenimentului vor avea loc spectacole de teatru pentru copii, ateliere de creaţie,...

ZECI DE CÂINI, CHINUIŢI ÎNTR-UN ADĂPOST LA MĂNEŞTI

Zeci de câini chinuiţi într-un adăpost aflat în comuna Măneşti au fost depistaţi, ieri, de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Prahova, care au mers în control împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova...

PLOIEŞTI: BULEVARDUL INDEPENDENŢEI (CASTANILOR) VA FI MODERNIZAT!

Bulevardul Independenţei, cunoscut drept Bulevardul Castanilor, va fi modernizat cu fonduri obţinute prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Primarul Andrei Volosevici a semnat, astăzi, contractul de finanțare pentru investiția ce prevede Modernizarea Bulevardului Independenței, pe tronsonul cuprins între sensul...

PLOIEŞTI: CONSILIERII LOCALI AU RESPINS PROIECTUL LUI VOLOSEVICI DE MAJORARE A TARIFULUI PARCĂRILOR

Consilierii locali ploieşteni au respins, ieri, proiectului iniţiat de primarul Andrei Volosevici privind majorarea tarifului parcărilor cu plată din municipiu. Proiectul de hotărâre prevederea majorarea tarifului pentru parcările cu plată din Ploiești de la 2 lei/oră/loc de parcare, la 3...

HIDRO PRAHOVA S.A. – Buletin informativ privind calitatea apei în Prahova emis în data de 31 martie 2023

Societatea HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații și autoritățile locale din aria de operare că apa distribuită se încadrează în parametrii de potabilitate, conform cerințelor Legii 458/2002, cu modificările și completările ulterioare. Vă prezentăm valorile indicatorilor fizico-chimici și bacteriologici pentru...

SORIN GRINDEANU, ÎN INSPECŢIE PE AUTOSTRADA A7, ÎN PRAHOVA: „SUNT IRITAT”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost azi în inspecţie pe autostrada A7, în judeţul Prahova. După ce a verificat stadiul lucrărilor, Grindeanu a susţinut o declaraţie de presă, în cadrul căreia a arătat că pe loturile 1 şi 2 au fost...

PLOIEŞTI: CĂLDURA ÎN SISTEM CENTRALIZAT VA FI SUBVENŢIONATĂ ŞI ÎN APRILIE

Ploieştenii vor plăti, şi în luna aprilie, un tarif subvenţionat pentru gigacalorie. Consiliul Local Ploieşti a aprobat, azi, un proiect privind menţinerea preţului local al energiei termice facturat populaţiei de 186,97 lei fără TVA şi în perioada 1-30 aprilie. De asemenea,...

CĂTĂLIN PREDOIU, DESPRE PRAGUL VALORIC PENTRU ABUZ ÎN SERVICIU: NU SE PUTEA EVITA DECIZIA CCR

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, azi, referindu-se a votul din Senat prin care este instituit un prag valoric de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu, că nu putea fi evitată decizia CCR potrivit căreia, pentru a constitui...

Cele mai noi știri

- Advertisement -spot_img

INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN PRAHOVA- VIJELII, AVERSE TORENŢIALE ŞI GRINDINĂ

Meteorologii eu emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării...
NecenzuratPH