Situaţia financiară dezastruoasă în care se află Primăria Ploieşti afectează derularea Festivalului Internaţiona de Teatru „Toma Caragiu”!
Concret, două reprezentaţii din cadrul evenimentului au fost anulate, fiind vorba despre:
- Marţi, 7 noiembrie, Ora 19:30 – Casa de Cultură a Studentilor: Trash!, regia: David Ottone, o producţie a Yllana & Tothem Company, Spania;
- Miercuri, 8 noiembrie, Ora 18:30 – Sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”: Maria Tănase. O poveste, text şi regie: Carmen Lidia Vidu – Teatrul de Stat Constanţa.
Deşi conducerea teatrului invocă prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 90 din 27 octombrie 2023, ce vizează aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023, pentru a justifica necesitatea restrângerii bugetului festivalului, realitatea este alta!
În ultima şedinţă a Consiliului Local Ploieşti, consilierii au votat ca o parte din banii solicitați pentru organizarea festivalului să fie direcţionaţi către acţiunile de deratizare din şcoli, după ce mai multe unităţi de invatamant au semnalat prezenta şobolanilor in curţile şi în subsolul institutiilor.
Deratizarea trebuia efectuată obligatoriu în acest zile, în condiţiile în care elevii sunt în vacanţă.
Consilierii locali au apreciat ca siguranţa sanitara a elevilor este prioritară şi au decis alocarea sumei de 120.000 lei pentru activităţile de dezinsecţie – deratizare din unităţile de învăţământ.