5 mai 2026
No menu items!

Trei fete rănite în urma unui accident feroviar la Azuga!

Cele mai vizualizate articole

Un accident feroviar a avut loc în această dimineață pe ruta Brașov- Ploiești, la Azuga. Traficul pe linia Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga este afectat în acest moment, în urma ruperii unui pantograf la un tren de călători. Sunt trenuri care au întârzieri de peste 100 de minute. „Traficul feroviar pe segmentele Valea Largă – Braşov şi Predeal – Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri, din cauza ruperii pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga. Pentru restabilirea condiţiilor normale de trafic, SRCF Bucureşti acţionează cu drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, iar CFR Călători a îndrumat o locomotivă de ajutor pentru trenul IR 1742”, precizează CFR Călători.

La acest moment se circulă pe un singur fir. În urma accidentului trei fete de 20 și 18 ani au ajuns la spital cu zgârieturi și cu disconfort ocular (obiect străin) de la spargerea geamurilor vagonului. Cele trei tinere  au ajuns la spital și se află în consult și investigații la sectia de Oftalmologie.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

PNL, în fața unei decizii dificile după căderea Guvernului Bolojan: fără alianță cu PSD, dar cu opinii împărțite privind viitorul

Biroul Politic Național al Partidul Național Liberal s-a reunit marți, de la ora 17:00, într-o ședință extinsă pentru a...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies