23 iulie 2026
No menu items!

Elena Udrea, propusă pentru eliberare condiționată de Comisia de la Penitenciarul Târgșor

Cele mai vizualizate articole

Comisia de liberare condiționată de la Penitenciarul Târgșor a propus marți, 24 iunie 2025, eliberarea condiționată a Elenei Udrea. Potrivit reprezentanților instituției, Udrea îndeplinește toate criteriile legale necesare pentru a fi pusă în libertate.

Fosta ministră nu va părăsi imediat penitenciarul, întrucât decizia finală aparține Judecătoriei Ploiești, care va analiza dosarul în cursul zilei de joi, 26 iunie 2025. Instanța va hotărî dacă admite sau respinge propunerea comisiei.

Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. De-a lungul detenției, a achitat prejudiciul stabilit de instanță, a muncit în penitenciar și a avut un comportament exemplar, fără a primi sancțiuni disciplinare.

Udrea se află în detenție la Penitenciarul Târgșor din primăvara anului 2022, după ce condamnarea sa a rămas definitivă. La perioada executată în România se adaugă și lunile petrecute în arest preventiv, precum și cele din închisorile din Costa Rica și Bulgaria. Acestea au fost recunoscute ca parte a pedepsei, inclusiv de către DNA.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Pericol de inundații în estul Ploieștiului. Pompierii ridică bariere din saci cu nisip pe malul pârâului Dâmbu

Ploile abundente din ultimele ore au adus pârâul Dâmbu la un nivel care pune în pericol mai multe gospodării...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies