Avocatul ploieştean Vlad Nichita, cunoscut pentru implicarea sa în fraudele imobiliare mediatizate sub denumirile White Tower, City Gate şi Mărăşeşti, se confruntă cu un nou dosar penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti îl acuză că ar fi vândut fictiv trei autoturisme de lux pentru a evita aplicarea măsurilor asigurătorii asupra acestora.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare publică şi relaţii cu presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rechizitoriul nr. 221/282/P/2023/d2 din 14 august 2025, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor N.V. (Vlad Nichita) şi B.A. (Bezercu Andreea), avocat stagiar în cadrul cabinetului său. Cei doi sunt acuzaţi de:
-
fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
-
abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, cu consecinţe deosebit de grave, în condiţiile în care şase persoane au fost vătămate.
Cum s-a derulat schema
Anchetatorii susţin că, în perioada 2 – 5 februarie 2025, Vlad Nichita, cu ajutorul avocatei stagiare, ar fi întocmit acte false prin care ar fi înstrăinat fictiv trei autoturisme de lux din patrimoniul cabinetului său de avocatură. Scopul – evitarea sechestrului şi păgubirea creditorilor.
Un detaliu ieşit din comun reţinut în rechizitoriu este faptul că două dintre autoturismele „vândute” au fost trecute pe numele unei femei de 79 de ani, din judeţul Constanţa, soacra avocatei stagiare, persoană care nu deţine permis de conducere.
Prejudiciu de aproape jumătate de milion de euro
Procurorii estimează că prejudiciul total creat persoanelor vătămate se ridică la aproximativ 442.000 de euro.
Context judiciar
De altfel, Vlad Nichita nu este la primul dosar. Acesta este deja trimis în judecată într-o altă cauză penală, având ca obiect infracţiuni contra patrimoniului, printre care înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi bancrută frauduloasă.
Reprezentanţii Parchetului subliniază că această etapă procesuală marchează finalizarea anchetei penale, însă trimiterea în judecată nu echivalează cu o condamnare şi nu înlătură principiul prezumţiei de nevinovăţie.



