Gimnasta română Ana Bărbosu a pierdut, cel puțin temporar, medalia de bronz obținută în proba de sol la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce Tribunalul Federal Elvețian a decis retrimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Decizia vine în urma apariției unei noi probe video și a constatării unor vicii grave de procedură în modul în care TAS și Federația Internațională de Gimnastică (FIG) au gestionat cazul. Astfel, medalia olimpică de bronz rămâne, pentru moment, în dispută.
Imediat după Jocurile Olimpice de la Paris, Tribunalul de Arbitraj Sportiv decisese retragerea medaliei obținute de gimnasta americană Jordan Chiles și acordarea acesteia Anei Bărbosu, motivând că sportiva din SUA depusese contestația peste termenul regulamentar. Această decizie a declanșat un amplu proces juridic, având ca obiect verificarea corectitudinii procedurii de depunere a contestației.
În cursul zilei de 29 ianuarie, Tribunalul Federal Elvețian a anunțat soluțiile în cele cinci dosare privind hotărârile pronunțate de Divizia Ad-Hoc a TAS în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, dosare care le-au vizat pe gimnastele Ana Maria Bărbosu și Sabrina Maneca Voinea. Forul suprem elvețian a respins atât recursul formulat de Jordan Chiles, cât și pe cel al Sabrinei Maneca Voinea, precum și cererea de revizuire depusă de aceasta din urmă.
În schimb, Tribunalul Federal Elvețian a admis parțial cererile de revizuire formulate de Jordan Chiles și USA Gymnastics, trimițând cauza spre rejudecare la TAS. Judecătorii elvețieni au reținut existența unor erori grave, inclusiv o notificare defectuoasă din partea TAS și o neglijență serioasă a Federației Internaționale de Gimnastică, care nu ar fi asigurat un mecanism clar de verificare a respectării termenelor-limită în timpul competiției.
Potrivit avocaților de la Gherdan și Asociații, care au reprezentat-o pe Ana Bărbosu, TAS va trebui să analizeze acum admisibilitatea și valoarea probantă a înregistrării video depuse de partea americană după încheierea dezbaterilor. „Din perspectivă practică, acordarea medaliei olimpice de bronz la proba de sol rămâne în continuare în dispută în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”, au transmis apărătorii gimnastei române.
Până la o nouă decizie a TAS, situația medaliei de bronz de la sol rămâne incertă, iar cazul continuă să provoace reacții puternice în lumea gimnasticii și în sportul românesc.



