Ca ziarist am scris și vorbit de nenumărate ori despre ” micuțele minuni” de la sectia de gimnastica ritmică . De fiecare data când le luam un interviu aveam un nod in gât de emoție , admiratie și mila . Mila pentru trupusoarele lor minione ( în acest sport fiecare 1/2 de kg  e dusmanul performantei ), pentru vânătăile de pe picioarele lor, pentru cearcănele de sub ochi… trupuri firave de copile in care e ascunsa o ambiție colosala pe care nu o întâlnesc la adulti . Am vorbit cu ele . Vin la sala cu ghiozdanele in spate, își fac lecțiile pe băncuțele din sala ca sa nu pierda timpul pana acasă și înapoi. Antrenamentele sunt aproape zilnice când se apropie o competiție …și ele se pregătesc mereu pentru un concurs .

Nu exista ” nu pot „, exista doar ” repeta , repeta , trage de vârf, întinde brațul, întinde gâtul, uita- te la obiect , rotește, zâmbește , stai ! ” și de la capăt …

Am fost de multe ori in sala lor de antrenante . De fapt nu e sala lor. Ca ele nu au o sala , pentru ca Ploieștiul nu are o sala pentru gimnastica ritmică care trebuie sa aibă deschiderea și mai ales înălțimea necesară ca obiectele sa fie aruncate , sa plutească secunde lungi ca apoi sa coboare fix in locul in care micuța gimnasta sta cu mâna întinsa pentru a- l primi , intr- un gest atat de normal și firesc dar care ascunde mii și mii de aruncări și prinderi .

Deci, nu au sala. Pentu ca nimeni niciodată nu s- a preocupat cu adevărat de asta .

Am fost in sala , va spuneam , sa număr scaunele pe care fetele se antrenează . ( se întind pe doua scaune și își exersează pana la epuizare deschiderea picioarelor pentru ceea ce noi o sa vedem ca pe un zbor deasupra covorului de concurs . Scaunele… au fost donate , pentru ca nimeni niciodată nu s- a preocupat cu adevărat de nevoile lor.

Am fost in sala , va spuneam , dar nu e sala lor. Împart același spațiu , in același timp cu echipele de handbal sau baschet . Micuțele se chinuie sa audă fiecare sunet, fiecare ritm al melodiei cu care vor intra in concurs printre zgomotele făcute de lovirea mingiei de parchet, de panoul cosului, de strigătele și fluierul antrenorului…. vraja sportului cu cercul sau panglica se țese pe sub strigătele voinicilor de la sportul cu mingea.

Am fost in sala, va spuneam și am intrat in depozitul de costume de concurs . Am pătruns in lumea paietelor și dantelelor , a volanelor…și a mirosului statut de igrasie . Costumele sunt folosite și refolosite de generații la rând ..se modifica , se ajustează , se dau la curatat….pentru ca nu sunt bani de costume in fiecare an , la fiecare concurs , pentru ca majoritatea sunt donate sau obținute sprin sponsorizare ….si asta pentru ca nimeni nu s- a procurat de nevoile reale ale acestor micuțe campioane .

Știu cum au fost uitate in aeroport de autorități și după ce coordonatoare sectiei a postat un SOS pe Facebook oamenii de bine s- au dus la aeroport sa aducă sportivele ploieștene  cu medalie la gât .

Am fost la antrenamente cand antrenoarea lor, Simona Pui era însărcinată in 7-8 luni , dar venea și lucra zilnic …ca , firește , aveau de pregătit un concurs internațional. Apoi , Simona a născut, și cu bebelușul in brațe a fost cu fetele la concurs pentru ca acolo era locul ei.

Si pentru ca am trăit de atâtea ori emoțiilor lor , am fost martora zbaterii dar și a succesului , imi permit sa spun ca nimic nu ar fi existat din toate acestea , dacă in spatele lor nu ar fi existat Liliana Băescu. Cine e Liliana ? Omul care iubește gimnastica ritmică cu toată ființa ei. Este arbitru internațional la aceasta disciplina și și- a câștigat recunoașterea profesionala in sute de competiții. Este coordonatoarea sectiei de gimnastica ritmica de la CSM Ploiesti de mulți ani de zile și a făcut asta din VOLUNTARIAT ( adică fără niciun ban , niciodată , ma simt obligată sa explic pentru cei ce nu cunosc cuvântul ” voluntariat „).

” Ceea ce ma doare nu este ca eu am încetat activitatea la CSM Ploiești. Ceea ce mă doare este că secția de gimnastică ritmică va dispărea curând” – a scris Liliana Băescu

Saptamana trecută , directorul interimar al institutiei  , și- a permis sa spună ca VOLUNTARIATUL este ilegal la CSM Ploiesti . Experiența ” vasta ” a d- lui director, de numai câteva luni in managementul sportului ploieștean  ii permite sa decida și sa se joace cu sufletele sportivelor care au adus Ploiestiului sute de medalii . Dl Stefan Grozea, zis și ” Fane Bravo ” un politruc ajuns manager cu delegare  direct din funcția de consilier al primarului Adrian Dobre , nu a făcut cu siguranța nicio zi de voluntariat, nu a ridicat niciodată tricolorul pe cel mai înalt catarg și nu i s- a intonat niciodată imnul României pentru performatele sale de „om de afaceri ” pentru care singurul slogan valabil este  ” time is money „( așa cum singur a recunoscut recent int- un interviu ).