23 aprilie 2026
No menu items!

PNL Ploiești critică varianta noului PUG: „Documentul trebuie corectat urgent pentru a evita blocaje și pierderea finanțărilor”

Cele mai vizualizate articole

Reprezentanții PNL Ploiești au lansat marți un val de critici la adresa variantei de lucru a noului Plan Urbanistic General (PUG), acuzând prevederi excesive, abordări greșite și riscul apariției unor blocaje administrative și investiționale în municipiu.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Ploiești și prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a susținut că firma responsabilă de elaborarea documentației a avut o atitudine „arogantă” în timpul dezbaterii publice organizate pe marginea proiectului.

Acesta a semnalat și mai multe măsuri considerate problematice, printre care obligativitatea ca proprietarii de imobile din zona centrală să obțină avize suplimentare de la Comisia de Cultură sau de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru lucrări de construire ori modificare.

La rândul său, consilierul local Răzvan Enescu, membru al Ordinului Arhitecților din România, a atras atenția asupra termenului-limită pentru adoptarea noului PUG de către Consiliul Local, avertizând că întârzierile pot pune în pericol accesarea unor finanțări europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Enescu a criticat și unele prevederi incluse în document, precum interzicerea culorilor stridente la fațade, a finisajelor lucioase sau introducerea unor facilități pentru turism balnear, în condițiile în care Ploieștiul nu are un profil consacrat în acest domeniu.

În paralel, consilierii locali PNL și USR au transmis Primăriei Ploiești o serie de observații și propuneri de modificare, solicitând corectarea erorilor identificate în documentație.

„Actualul PUG al Ploieștiului este depășit și nu mai reflectă realitățile orașului, fiind realizat în anii ’90, într-un context socio-economic complet diferit. Realizarea unui nou PUG este o urgență, însă acesta trebuie să fie unul de calitate, care să susțină dezvoltarea orașului”, au transmis liberalii.

Reprezentanții partidului au precizat că susțin reguli clare pentru reducerea haosului urbanistic și pentru dezvoltarea coerentă a orașului, însă avertizează că noul PUG nu trebuie să devină „excesiv de restrictiv”, prin impunerea unor condiții subiective care ar putea bloca investițiile și genera solicitări repetate de derogări.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Accident la Strejnicu. Un biciclist a fost grav rănit

Un accident rutier s-a produs, azi, pe Drumul Județean 129G, în localitatea Strejnicu. Poliţiştii s-au deplasat la fața locului, iar...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies