14 februarie 2026
No menu items!

David Popovici, gazda unui eveniment memorabil la Otopeni: 650 de copii au înotat alături de starurile mondiale

Cele mai vizualizate articole

David Popovici (21 de ani) a fost sâmbătă figura centrală a evenimentului „Sprint with the Stars”, desfășurat la bazinul de la Otopeni, care a adunat la start 650 de copii din România și din străinătate. Competiția inedită, aflată la prima ediție internațională în afara Marii Britanii, a oferit micilor înotători șansa unică de a concura alături de campioni ai înotului mondial.

„A fost o zi lungă. Au fost copii care au venit să mă ia în brațe, iar acest lucru mă emoționează. Au venit din Arad, Cluj, Constanța, Brașov, dar și din alte țări. Și eu aș fi făcut la fel când eram mic”, a spus David Popovici la finalul unei zile pline de curse, autografe și încurajări.

Alături de campionul român au fost prezenți alți șase înotători de top: Adam Peaty (Marea Britanie), Veera Kivirinta (Finlanda), Lauren Cox (Marea Britanie), Apostolos Christou (Grecia), Angelina Köhler (Germania) și Diogo Ribeiro (Portugalia). Belgianca Roos Vanotterdijk a absentat din cauza unei accidentări.

Conceptul „Sprint with the Stars”, creat de Adam Peaty și Ed Baxter, le permite copiilor să concureze pe distanțe scurte de 50 de metri, la toate procedeele, în șase categorii de vârstă. Cei mai rapizi ajung în finale, unde înoată alături de o vedetă invitată, care pornește cu un handicap adaptat vârstei.

Evenimentul s-a desfășurat în două sesiuni, dimineața și după-amiaza, cu probe la spate, fluture, bras și liber. Entuziasmul copiilor a fost vizibil, mulți dintre ei descriind experiența drept „cea mai tare din viață” sau „un vis devenit realitate”.

David Popovici și Adam Peaty au vorbit despre emoția de a-i vedea pe cei mici concurând. „Să-i văd cât de entuziasmați sunt, indiferent de rezultat, asta e totul pentru mine. De aceea fac ceea ce fac”, a spus Popovici. Peaty a completat: „Nu momentele mari contează cel mai mult, ci cele mici. Energia acestor copii este incredibilă”.

Seara, Popovici a înotat șapte sprinturi de 50 de metri, câștigând unele finale și fiind învins în altele, într-o atmosferă apropiată de cea a unei competiții oficiale. „Mi-a fost foarte dor să concurez. M-am încărcat cu energie pozitivă, dar și cu mult acid lactic”, a glumit campionul român.

Obosit, dar vizibil fericit, David Popovici a încheiat ziua cu zâmbetul pe buze, semnând ultimele autografe și demonstrând, încă o dată, de ce este nu doar un mare campion, ci și un model pentru noua generație.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Șoc la Milano Cortina: Ilia Malinin, doar locul 8! Aur istoric pentru Mikhail Shaidorov

Surpriză uriașă în proba masculină de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026! Marele favorit american Ilia...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies