5 aprilie 2026
No menu items!

Spitalul de Pediatrie Ploiești trece la Consiliul Județean! În Prahova are loc prima comasare administrativă din țară

Cele mai vizualizate articole

Consilierii județeni au aprobat, luni, transferul managementului Spitalului de Pediatrie Ploiești de la Consiliul Local către Consiliul Județean Prahova, marcând un moment important pentru reorganizarea sistemului medical la nivel local.

Proiectul votat prevede „transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești de la Consiliul Local Ploiești la Consiliul Județean Prahova”. Totodată, Primăria Municipiului Ploiești și-a exprimat acordul de principiu inclusiv pentru trecerea bunurilor imobile ale unității sanitare în domeniul public al județului, în condițiile legii.

Potrivit referatului de aprobare, preluarea spitalului de către CJ Prahova ar urma să ducă la o mai bună integrare a serviciilor pediatrice în rețeaua medicală județeană, la creșterea șanselor de atragere a fondurilor naționale și europene, dar și la modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea dotărilor. De asemenea, autoritățile mizează pe o utilizare mai eficientă a resurselor și pe creșterea calității actului medical pentru pacienții copii.

Fără schimbări în personal sau management

Reprezentanții autorităților au subliniat că, în această etapă, schimbările sunt strict administrative. Spitalul va avea un nou ordonator principal de credite – Consiliul Județean – însă personalul medical și structura de conducere vor rămâne neschimbate.

În plus, unitatea sanitară va continua să funcționeze în aceeași clădire cu risc seismic, cel puțin până la finalizarea proiectelor de investiții aflate în derulare prin PNRR.

Ministrul Sănătății: „Un moment important la nivel național”

Prezent la ședință, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că Prahova devine primul județ din România care realizează o astfel de comasare administrativă a spitalelor, după ce și Spitalul CFR a fost preluat de Consiliul Județean.

„Este un moment foarte important, pentru că sunteți primul județ care a dat startul comasării administrative a unităților sanitare. Spitalele nu mai sunt sustenabile dacă funcționează separat. Ele trebuie integrate într-un plan de dezvoltare regională, astfel încât să ofere servicii cât mai aproape de oameni”, a afirmat ministrul.

La rândul său, președintele CJ Prahova, Daniel Nanu, a reiterat că nu vor exista modificări în ceea ce privește personalul sau managementul spitalului, accentuând caracterul strict administrativ al măsurii.

Decizia deschide drumul unei posibile reorganizări mai ample a sistemului sanitar, în care spitalele ar putea fi integrate la nivel județean sau regional pentru o mai bună coordonare și finanțare.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Cisternă cu 30.000 de litri de GPL răsturnată în Prahova. Zeci de persoane evacuate preventiv

Pompierii militari prahoveni intervin, sâmbătă, pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN1D, în localitatea Cioranii de Jos, după...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies