Craterul de la Slănic are o ”soră”, mai mică, la Ploiești. Că municipiul arată în unele zone ca după război, e deja ceva banal, dar acum apar și ”cratere” care îi lasă pe proprietarii din zonă pietoni, deoarece le este frică să mai iasă cu autoturismul, ca nu cumva să rămână cu mașina în groapă.
Noua ”gropiță” ploieșteană se află pe strada Bibescu Vodă, iar un cvartal de blocuri, cu mulți șoferi, riscă să rămână izolat. Această străduță este singura lor ieșire cu automobilul, iar după cum se vede în imagine riscul ca o mașină să fie avariată este mare.
Mai mult și cei care vor să ajungă pe strada Constanței trebuie să ”riște” trecerea peste această groapă, în condițiile în care există sens unic, deci nu au altă soluție de a ieși din zonă.
Să sperăm că autoritățile, respectiv primăria, se vor ocupa în cel mai scurt timp de această situație și să aflăm și care este cauza apariției acestui ”crater”.



