19 noiembrie 2025
No menu items!

Accident pe A3, în zona localității Gherghița: două persoane transportate la spital

Cele mai vizualizate articole

Un accident rutier a avut loc astăzi pe autostrada A3, în dreptul localității Gherghița, la kilometrul 44. La fața locului au intervenit rapid echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, fiind mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje de prim ajutor SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.

În eveniment au fost implicate un autotren, cu un singur ocupant, și o autoutilitară în care se aflau două persoane. Unul dintre ocupanții autoutilitarei a rămas încarcerat, pompierii reușind să îl extragă în siguranță. Victima, aflată în stare de conștiență, a fost preluată de un echipaj SMURD pentru evaluare și îngrijiri medicale.

Cei doi bărbați din autoutilitară, în vârstă de 56 și 28 de ani, au fost transportați la spital de echipajele SMURD și SMURD-TIM. Amândoi sunt conștienți, însă prezintă diferite traumatisme și necesită investigații suplimentare și tratament de specialitate. Șoferul autotrenului nu ar fi fost rănit, conform informațiilor preliminare.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, în vizită de lucru la Ploiești. Calitatea aerului și disconfortul olfactiv, teme urgente pe agenda autorităților

Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), Andrei Corlan, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Prahova,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies