23 aprilie 2026
No menu items!

Marcaje albastre pentru parcările cu plată din Ploiești. Primele zone vizate: Halele Centrale, Palatul Culturii și „7 Etaje”

Cele mai vizualizate articole

Marcajele albastre au început să fie folosite pentru parcările cu taxă din municipiul Ploiești, primele intervenții fiind realizate în zonele din jurul Halele Centrale, Palatul Culturii și în parcarea „7 Etaje”.

Reprezentanții SGU Ploiești susțin că măsura reprezintă un pas spre alinierea orașului la practicile deja adoptate în municipii precum București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov sau Oradea, unde marcajul albastru este deja standard pentru parcările tarifate.

Potrivit operatorului, noua culoare a marcajelor va elimina confuziile create de liniile albe, care sunt asociate de multe ori cu parcările gratuite, locurile de reședință sau delimitarea benzilor de circulație. Astfel, șoferii vor putea identifica rapid zonele unde parcarea este contra cost.

Totodată, noile trasări au ca scop și aducerea locurilor de parcare la dimensiunile legale, astfel încât spațiile destinate autovehiculelor să respecte normele în vigoare.

SGU mai precizează că o semnalizare mai clară poate duce la creșterea gradului de conformare la plată și, implicit, la majorarea veniturilor obținute din administrarea parcărilor. Fondurile suplimentare ar urma să fie reinvestite în întreținerea parcărilor, dar și în modernizarea serviciilor prin soluții IT&C și digitalizare.

Un alt efect urmărit este fluidizarea utilizării locurilor din zonele aglomerate. Reprezentanții societății susțin că marcajele albastre îi vor descuraja pe șoferi să lase mașinile perioade îndelungate în parcările tarifate și vor reduce situațiile conflictuale dintre utilizatori și casierii încasatori.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Miniștrii PSD au demisionat din Guvern. Ilie Bolojan anunță înlocuitori interimari și promite continuitate

Partidul Social Democrat a oficializat retragerea de la guvernare, după ce miniștrii social-democrați au ajuns joi la Palatul Victoria...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies