Primăria Ploieşti anunţă finalizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) pentru patru investiţii importante.
Astfel, mâine, cele patru documentaţii vor fi supuse, spre analiză, Comisiei tehnico-economice de avizare din cadrul municipalităţii, urmând ca, ulterior, aceste obiective să fie...
Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, informează comunitatea locală că, astăzi, au fost date în folosinţă primele 14 locuinţe din noile blocuri construite în Cartierul Libertăţii Ansamblul 9 Mai.
La sediul municipalităţii ploieştene, s-au semnat 14 contracte de închiriere...
Primăria Municipiului Ploieşti organizează un eveniment dedicat copiilor, în spiritul Crăciunului – “Tirul lui Moş Crăciun”. Astfel, astăzi şi mâine, 24 decembrie a.c., în Ajunul Crăciunului, între orele 10.30 – 13.30, şi începând cu ora 16.30, copiii pot să...
Primăria Ploieşti anunţă că a demarat procedura de recepţie a celor 120 de unităţi locative nou construite în cartierul Libertăţii. Locuinţele respective vor fi destinate, în principal, chiriaşilor primăriei care au fost evacuaţi din imobilele ce au făcut obiectul...