Prahovenii au dat buluc, în ultima săptămână, în centrele de vaccinare anti-COVID, unele dintre ele rămânând fără doze de vaccin, fiind nevoite să îi reprogrameze pe cetăţeni.
În aceste condiţii, instituţiile statului le recomandă celor care doresc să se imunizeze...
În atenția persoanelor nevaccinate cu unul dintre cele patru tipuri de vaccin anti-covid, vă prezentăm mai jos caracteristicile și prospectul fiecărui produs. Precizăm că aceste prospecte au fost puse la dispoziția celor interesați încă din momentul în care fiecare...
Primăria Ploiești informează că, începând de luni, activitatea în centrele de vaccinare din oraș se va desfășura după următorul program:
Colegiul Național Al. I. Cuza, program luni-duminică, între orele 8.00-20.00 (cu vaccin Pfizer);
Centrul Medical Mediurg, program luni-duminică, între orele...
Astăzi, 22 septembrie a avut loc o ședință de lucru la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătății (MS), Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Agenției...
Față de o medie de 8.000 de persoane vaccinate cu prima doză în cursul săptămânii trecute, astăzi numărul celor vaccinați cu prima doză a fost de 12.496.
Se pare că este efectul apariției noilor reglementări privind restricțiile. Amintim că a...
Inspectorul şcolar general al judeţului Prahova, Ilona Rizea, a anunţat, azi, că un procent de peste 65% din personalul didactic, nedidactic şi auxiliar a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID.
Astfel, din cele circa 8.000 de cadre didactice,...
Agenția Europeană a Medicamentelor a dat undă verde pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID.
Oficialii EMA spun că statele membre ale Uniunii Europene pot începe, dacă doresc, administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Recomandarea se referă...
În Prahova situația persoanelor vaccinate nu este deloc una încurajatoare. Aproape 28% dintre persoanele eligibile pentru vaccinarea anti-covid au făcut acest lucru.
Ce este interesant, este faptul că personalul medical prahovean a conștientizat necesitatea vaccinului și procentul celor vaccinați este,...
Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 ar urma să înceapă în România cel mai târziu la începutul lunii octombrie, a spus medicul Valeriu Gheorghiță la Digi24. Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că, cel mai probabil, cei...
Luni, 16 august, în România au fost vaccinate 11.863 persoane, din care 7.836 cu prima doză. Astfel s-a ajuns la un număr de 5.000.806 de români imunizați complet, cu ambele doze de vaccin de la Astra-Zeneca, Pfizer, Moderna sau...