12 mai 2026
No menu items!

Poliția confirmă abuzul de la Podenii Noi și a deschis un dosar penal

Cele mai vizualizate articole

Așa cum v-am informat și noi (aici), astăzi, 09.01.2020, la Podenii Noi s-au deplasat polițiști și reprezentanți ai Gărzii Forestiere pentru a constata faptul că s-au efectuat tăieri de arbori în mod ilegal.

Conform unui comunicat de presă al IPJ Prahova, în cursul acestei zile, lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat verificări pe un teren cu vegetație forestieră, ce aparține teritoriului administrativ al satului Mehedința, comuna Podenii Noi, unde au fost identificate mai multe cioate ce aveau aplicate marcă silvică, în zonă fiind depozitat și materialul lemnos rezultat în urma tăierii.

Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea procedurilor specifice, ocazie cu care s-a constatat faptul că actul de punere în valoare și autorizația de exploatare nu au fost întocmite, sens în care a fost deschis un dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori din vegetația forestieră din afara fondului forestier național.

Materialul lemnos identificat, respectiv 26 de arbori în volum total de 10 mc, urmează să fie evaluat și predat în custodie, în vederea continuării cercetărilor. La acest moment dosarul este in rem, cercetările vor dezvălui cine a efectuat tăierile ilegale și dacă vorbim de doar 10 mc de material lemnos sau e vorba de o cantitate mult mai mare de arbori tăiați.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Bugetul Ploieștiului aprobat după o pauză de consultări de peste trei ore! Doar un sfert din buget se duce pentru dezvoltare

Cu mare greutate Consiliul local Ploiești a aprobat astăzi noul buget al municipalității. Consilierii PNL și PSD au venit...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies