15 septembrie 2026
No menu items!

David Popovici, cel mai rapid din seriile de la 100 de metri liber! Românul a oprit cronometrul la 47,13 secunde, la Europenele de la Paris

Cele mai vizualizate articole

David Popovici a început în forță Campionatele Europene de înot de la Paris. Sportivul de la CS Dinamo, în vârstă de 21 de ani, a câștigat ultima serie a probei de 100 de metri liber, cu timpul de 47,13 secunde, cea mai bună performanță reușită în toate seriile.

Popovici a dominat clar cursa și a încheiat calificările cu cel mai bun timp al zilei, obținând astfel calificarea în semifinalele probei de 100 de metri liber, programate în această seară.

Pentru calificarea în finală, însă, campionul român trebuie să treacă și de faza semifinalelor. Acestea sunt programate astăzi, în intervalul 20:32–20:36.

În schimb, ceilalți doi înotători români care au concurat în proba de 100 de metri liber au ratat calificarea în semifinale. Patrick Dinu a încheiat penultima serie pe locul 8, cu timpul de 48,83 secunde, în timp ce Eric-Ștefan Andrieș a terminat pe locul al treilea în seria a patra, cu 49,79 secunde, rezultat care nu i-a permis să prindă unul dintre primele 16 locuri.

Dacă va trece de semifinale, David Popovici va lupta pentru medalii în finala probei de 100 de metri liber, programată miercuri seară, de la ora 19:52.

După proba de 100 de metri liber, Popovici va intra în competiție și la 200 de metri liber, unde are, de asemenea, șansa de a lupta pentru o nouă medalie europeană.

Programul său la 200 de metri liber este:

  • 13 august – serii, dimineața;
  • 13 august – semifinale, seara;
  • 14 august – finala, seara.

România este reprezentată la Campionatele Europene de înot de la Paris, desfășurate în perioada 10–16 august, la Centre Aquatique Olympique, de o delegație formată din 11 sportivi: David Popovici, Patrick Dinu, Denis Popescu, Vlad Mihalache, Theodor Proca, Robert Badea, Darius Coman, Matei State, Eric Andrieș, Alexandru Constantinescu și Tudor Iordache.

Delegația tricoloră este însoțită de antrenorii Adrian Rădulescu, Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru și Iulia Becheru.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Spitalul de Pediatrie Ploiești, în pragul unei schimbări majore: Consiliul Județean Prahova vrea să preia unitatea medicală

Consiliul Județean Prahova face demersuri pentru preluarea Spitalului de Pediatrie Ploiești de la Consiliul Local al municipiului Ploiești. Transferul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies