25 iunie 2025
No menu items!

SOLIDARITE IN RÂNDUL INVESTITORILOR ROMANI – VOR SA PRODUCĂ BIOCIDE ȘI ECHIPAMENT MEDICAL

Cele mai vizualizate articole

” O serie de producători români doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de producţie de măşti şi combinezoane sanitare, iar săptămâna viitoare ar putea începe producția

la cel puţin unul dintre aceştia, şi, de asemenea, cel mai mare producător de cosmetice, Farmec Cluj, va începe producţia de biocide, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

„În urma discuţiilor pe care le avem, începând de săptămâna trecută, am identificat producători care doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de asamblare pentru a produce măşti sanitare şi combinezoane sanitare şi eu sper ca, în decurs de o săptămână, să pornim producţia de măşti în România. Evident, pe toţi producătorii care vor să facă acest lucru, care au capacitatea să facă acest lucru şi au şi ţesătura specială pentru a putea produce aceste măşti, îi putem ajuta pentru a porni această producţie de materiale esenţiale în România”, a delarat Popescu.

„Cel mai mare producător de cosmetice a solicitat Ministerului Sănătăţii aprobare şi o va obţine azi sau mâine pentru deschiderea unei linii de producţie de biocide la Cluj. Este vorba de producătorul de la Cluj (Farmec Cluj – n. r.) şi cred că împreună cu aceştia vom rezolva şi problema biocidelor în România”, a subliniat ministrul.

Virgil Popescu şi-a exprimat speranţa ca săptămâna viitoare să înceapă producţia de măşti sanitare la cel puţin la un producător, precum şi cea de biocide.

„Din discuţiile pe care le avem este vorba despre câteva milioane de măşti lunar la un producător. Mai am azi întâlniri cu mai mulţi producători. Aştept să finalizez aceste întâlniri, vom centraliza, vom vedea care poate să facă, pentru că este e o solidaritate foarte mare în rândul mediului de afaceri. Evident, pe măsură ce finalizăm şi concretizăm, unul câte unul proiectele pe care le începem le vom da public”, a precizat ministrul.

 

 

 

 

 

 

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

După ce ploieștenii s-au speriat de o eventuală crimă, iată că s-a descoperit că era vorba de un manechin, nu de un cadavru!

Reprezentanții Poliției Române au revenit cu precizări referitoare la descoperirea unui ”cadavru” într-o anexă părăsită a unui imobil din...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies