Primul lot de 15 de izolete de conceptie si productie romaneasca a fost receptionat vineri, in prezenta premierului Ludovic Orban, a ministrului Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, si a ministrului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu.
Potrivit unui comunicat MApN, dispozitivele medicale receptionate de Departamentul pentru armamente si Directia medicala a MApN sunt produse in serie dupa un proiect de cercetare militara – „Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenti biologici – BIOEVAC”, dezvoltat de cercetatori stiintifici militari specializati in proiecte in domeniul CBRN (amenintari de tip chimic, biologic, radiologic si nuclear).
Prima comanda a MApN este de de aproximativ 100 de izolete, care vor fi distribuite, prin Directia medicala, sistemului medical national. Productia de izolete va continua si dupa onorarea primei comenzi, pentru a raspunde cerintei in crestere pentru aceste dispozitive medicale, arata sursa citata.
Tot vineri, cercetatorii stiintifici din cadrul Centrului de Cercetare Stiintifica pentru Aparare CBRN si Ecologie au prezentat oficialilor din Guvernul Romaniei, la sediul institutiei militare de cercetare, prototipul unui alt proiect dezvoltat recent pentru sustinerea eforturilor de combatere a pandemiei cu COVID-19: „Modul pentru izolarea personalului contaminat cu agenti biologici – BIOEVAC”, destinat izolarii in conditii de siguranta a pacientilor, inclusiv a celor infectati cu virusul SARS-CoV-2, care produce boala COVID-19. Produsul va trece, in perioada imediat urmatoare, printr-un program accelerat de testare-evaluare pentru verificarea caracteristicilor de performanta, in vederea omologarii si productiei in serie, evidentiaza MapN. Sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenti biologici – BIOEVAC asigura izolarea temporara si transportul in siguranta al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenti biologici, inclusiv SARS-CoV-2, si este dotat cu un sistem de filtro-ventilatie cu presiune negativa. Produsul, dezvoltat de cercetatorii militari impreuna cu medicii militari, indeplineste standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare in zona de izolare si pe traseul de transport al persoanei infestate.
Modulul pentru izolarea personalului contaminat cu agenti biologici – BIOSAFE, dezvoltat de aceleasi stucturi de cercetare ale MApN, consta intr-o unitate de izolare mobila destinata izolarii imediate si eficiente a persoanelor suspecte sau contaminate cu agenti biologici inalt patogeni, pentru desfasurarea in conditii de siguranta a tratamentului medical. Echiparea produsului cu o unitate de filtro-ventilatie cu presiune negativa asigura securitatea din punct de vedere al riscului de contaminare in zona de izolare. La dezvoltarea acestor proiecte au contribuit Centrul de Cercetare Stiintifica pentru Aparare CBRN si Ecologie din cadrul Agentiei de Cercetare pentru Tehnica si Tehnologii Militare (ACTTM), structura aflata in subordinea Departamentului pentru armamente, si Centrul de Cercetari Stiintifice Medico-Militare, structura aflata in subordinea Directiei Medicale a MapN.