Paracetamolul se gaseste tot mai greu in farmacii, dupa ce oamenii au inteles ca acesta este recomandat in combaterea simptomelor aparute in infectia cu noul coronavirus si au cumparat cantitati mari. Farmacistii spun ca se mai gasesc produse cu alte denumiri comerciale, mai scumpe.
Farmacistii fac apel la calm si indeamna oamenii sa nu depaseasca doza zilnica de paracetamol. Deși nu s-a luat oficial o hotărâre de raționalizare a vânzării de medicamente, profesorul Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, anunță raționalizarea Paracetamolului, în urma unei discuții cu farmaciștii: „Deși este fără prescripție medicală, am stabilit cu colegii farmaciști să nu elibereze mai mult de un flacon, două flacoane / cutii maximum, astfel încât să reușim să asigurăm pentru populație cantitatea de Paracetamol. O raționalizare, astfel încât să ajungă la cât mai multă lume, mai ales pentru cei care au nevoie de el”, a declarat Lupuleasa, la Realitatea Plus, miercuri.
”Pe de altă parte, vreau să anunț că am discutat cu o serie întreagă de producători din România, care fac în momentul de față Paracetamol, și au materie primă, au în stoc produs finit, însă nu în cantități foarte mari. Dacă se vor încerca plafonări ale prețurilor, s-ar putea ca criza în loc să se rezolve să devină și mai mare. De asemenea, există și alte produse care conțin pe lângă Paracetamol și alte produse care mai au și alte substanțe extrem de utile pentru această perioadă. După o discuție cu farmaciștii, pacienții pot pleca cu un produs care să aibă și 500 mg de Paracetamol, pe formularea respectivă”, a mai precizat președintele Colegiului Farmaciștilor din România.