Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Prahova anunţă demararea campaniei de vaccinare orală a celor peste 2.000 de vulpi care se află pe fondurile de vânătoare din judeţ.
Potrivit unui comunicat al DSVSA, în judeţul Prahova, în cele 43 de fonduri de vânătoare cu o suprafaţă totală de 4.002,1 km pătraţi se află un efectiv de vulpi de 2.068 de vulpi .
Acţiunea de administrare aeriană a momelilor vaccinale se va desfăşura începând cu data de 22 iunie, decolarea avioanelor având loc de pe aerodromul din Tulcea, informează sursa citată.
„Pentru informarea corectă a populaţiei privind demararea acţiunii de vaccinare antirabică a vulpilor, atât aerian cât şi manual, vor fi afişate materiale informative (afişe de atenţionare, afişe de informare/avertizare şi materiale informative cronologic), de către prestatorul de servicii, în diferite locuri publice cum ar fi: primărie, şcoală/grădiniţă, spital/dispensar, poştă, magazine, staţii de autobuz şi trasee turistice. În data de 29.04.2020 la sediul DSVSA Prahova s-a procedat la instruirea reprezentanţilor fondurilor de vânătoare privind: procedura de vaccinare antirabică aeriană şi manuală a vulpilor; documentele ce trebuiesc încheiate, la momentul administrării manuale; procedura privind acţiunea de împuşcare a vulpilor în scopul verificării eficientei antirabice în fondurile de vânătoare din judeţul Prahova, după 45 de zile de la finalizarea acţiunii de vaccinare”, se mai arată în comunicat.