Bătălia pentru câștigarea Marelui Premiu al Austriei a fost una a nervilor și a… căldurii de nesuportat pe pistă. Peste 50 de grade Celsius s-au înregistrat pe toată durata celor 71 de tururi la nivelul solului. Așa au apărut probleme tehnice, dar și greșeli de pilotaj. Dacă după calificări se concretiza un mare eșec al celor de la Ferrari și o posibilă dublă a celor de la Mercedes, cursa a demonstrat că e bine să ai nervi de oțel și să fii perfect adaptat condițiilor din competiție. Din 20 de piloți plecați la start, doar 11 au trecut de steagul în carouri. Marea dezamăgire a primei curse din acest an a fost Max Verstappen, care văzut chiar ca posibil învingător, a fost primul care a abandonat din motive tehnice! Penalizat cu 5 secunde, pentru incidentul cu Albon, Lewis Hamilton a ratat podiumul cu… 0,2 secunde!
Charles Leclerc a reușit să mențină Ferrari în top, prinzând a doua poziție pe podium, în timp ce Vettel, cu o eroare de pilotaj, a finalizat cursa pe locul 10!
Surpriza a venit de la Lando Norris, de la McLaren, care a ajuns pentru prima dată pe podiumul F1!
Valtteri Bottas a fost de la început și până la sfârșit cel mai bun! A câștigat și calificările, a câștigat și cursa! Un parcurs impecabil, fără greșeli, Bottas devine liderul Campionatului! Oare va repeta aceeași mișcare și săptămâna viitoare, pe același circuit? Rămâne de văzut!
1 |
77 |
Valtteri Bottas |
MERCEDES |
71 |
1:30:55.739 |
0 |
2 |
16 |
Charles Leclerc |
FERRARI |
71 |
+2.700s |
0 |
3 |
4 |
Lando Norris |
MCLAREN RENAULT |
71 |
+5.491s |
0 |
4 |
44 |
Lewis Hamilton |
MERCEDES |
71 |
+5.689s |
0 |
5 |
55 |
Carlos Sainz |
MCLAREN RENAULT |
71 |
+8.903s |
0 |
6 |
11 |
Sergio Perez |
RACING POINT BWT MERCEDES |
71 |
+15.092s |
0 |
7 |
10 |
Pierre Gasly |
ALPHATAURI HONDA |
71 |
+16.682s |
0 |
8 |
31 |
Esteban Ocon |
RENAULT |
71 |
+17.456s |
0 |
9 |
99 |
Antonio Giovinazzi |
ALFA ROMEO RACING FERRARI |
71 |
+21.146s |
0 |
10 |
5 |
Sebastian Vettel |
FERRARI |
71 |
+24.545s |
0 |
11 |
6 |
Nicholas Latifi |
WILLIAMS MERCEDES |
71 |
+31.650s |
0 |
12 |
26 |
Daniil Kvyat |
ALPHATAURI HONDA |
69 |
DNF |
0 |
13 |
23 |
Alexander Albon |
RED BULL RACING HONDA |
67 |
DNF |
0 |
NC |
7 |
Kimi Räikkönen |
ALFA ROMEO RACING FERRARI |
53 |
DNF |
0 |
NC |
63 |
George Russell |
WILLIAMS MERCEDES |
49 |
DNF |
0 |
NC |
8 |
Romain Grosjean |
HAAS FERRARI |
49 |
DNF |
0 |
NC |
20 |
Kevin Magnussen |
HAAS FERRARI |
24 |
DNF |
0 |
NC |
18 |
Lance Stroll |
RACING POINT BWT MERCEDES |
20 |
DNF |
0 |
NC |
3 |
Daniel Ricciardo |
RENAULT |
17 |
DNF |
0 |
NC |
33 |
Max Verstappen |
RED BULL RACING HONDA |
11 |
DNF |
0 |