26 ianuarie 2025
No menu items!

Legea carantinării și izolării a fost votată! Tăriceanu și Teodorovici printre cei care s-au opus la vot!

Cele mai vizualizate articole

Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată joi seară de Senat, în calitate de cameră decizională. Raportul legii a fost modificat miercuri seara de senatorii juriști, care au adoptat mai multe amendamente.

După adoptare, proiectul stă la Parlament două zile, termen pentru contestarea la CCR. După cele 2 zile, legea va fi trimisă la promulgare. De asemenea, după promulgare, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Modificările la proiectul Guvernului au trecut cu 115 pentru, 8 împotrivă şi 3 abtineri, un vot majoritar după o săptămână de tensiuni politice.Votul s-a desfăşurat în plenul Senatului, grupurile parlamentare fiind în favoarea raportului Comisiei juridice. Printre cei care au votat împotrivă s-au numărat Călin Popescu Tăriceanu și Eugen Teodorovici.

Comisia Juridică a Senatului a adoptat mai multe amendamente la legea privind carantina și izolarea. Printre modificările aduse actului normativ se numără obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate. De asemenea, un alt amendament prevede că izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.

Din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor.

Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie. De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Celebrul Coif de aur de la Coțofenești a fost furat!

Unul dintre cele mai importante obiecte istorice ale patrimoniului României, Coiful de aur de la Coțofenești, a fost furat...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies