13 ianuarie 2025
No menu items!

UN BEBELUȘ DE NUMAI 10 LUNI AFLAT IN MOARTE CLINICA A DEVENIT CEL MAI MIC DONATOR DE ORGANE DIN ROMÂNIA

Cele mai vizualizate articole

Părinții unui copil în vârstă de 10 luni, aflat în moarte cerebrală la un spital din Cluj, au fost de acord să doneze organele acestuia. Rinichii bebelușului au fost donați unui  băiat in vârsta de 14 ani care suferea de afecţiuni renale grave.

Medicii şi pediatrii ieșeni de la Spitalul „Dr.C.I Parhon”

au stat, duminică, mai bine de şapte ore în blocul operator.

,,Este o intervenţie deosebită care a avut loc la Spitalul ‘Dr.C.I Parhon’, o intervenţie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tânăr, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică. Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie.(…)  Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui”, a declarat conf.univ.dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi, potrivit Agerpres.

Medicii de la Spitalul “Dr.C.I.Parhon” spun că transplantul a fost făcut cu ajutorul celui mai mic copil aflat în moarte cerebrală din România de până acum.

,,Copilul de 10 luni este cel mai mic donator aflat în moarte cerebrală de la care s-au recoltat organe până acum în România. Suntem recunoscători familiei care trecând printr-o tragedie, o nenorocire atât de mare, au avut puterea să accepte să doneze organele copilului decedat. „a declarat dr. Corneliu Moroşanu, unul din membrii echipei care a efectuat transplantul renal de la un copil de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un altul de 14 ani.

Post operator, băiatul care a beneficiat de transplantul renal se simte bine, evoluţia stării lui de sănătate fiind una pozitivă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Incendiu în cartierul Țintea din Băicoi: pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor

Pompierii Gărzii de Intervenție Băicoi, împreună cu cei ai Punctului de Lucru Plopeni, intervin pentru localizarea și lichidarea unui...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies