15 februarie 2025
No menu items!

MEDICI DIN PRAHOVA, DECLARAŢI INCOMPATIBILI DE ANI

Cele mai vizualizate articole

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că şapte medici care deţin funcţii de conducere în spitale s-au aflat în stare de incompatibilitate, ei riscând să nu mai ocupe o funcţie publică pe o perioadă de trei ani. Printre aceştia se numără şi doi medici din Prahova. Astfel, Marinela Stroe, fost şef Secţie Psihiatrie II Acuţi în cadrul Spitalului Orăşenesc de Psihiatrie Voila, judeţul Prahova, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 22 noiembrie 2016 – 17 ianuarie 2018, când a exercitat simultan această funcţie şi pe cea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale. De asemenea, Cătălina Porojnicu, şef Secţie Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, se află în incompatibilitate începând cu data de 7 martie 2016, deoarece este şi persoană fizică autorizată.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

ALERTĂ! CONTROALE LA AZILE ŞI CENTRE SOCIALE

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început, sâmbătă, mai multe controale, la nivel naţional, la centre rezidenţiale...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies