15 octombrie 2024
No menu items!

CONDUCEREA CJ PRAHOVA, „LOVITĂ” DE COVID. CEI DOI VICEPREŞEDINŢI- TESTAŢI POZITIV

Cele mai vizualizate articole

Conducerea Consiliului Judeţean Prahova a fost „lovită” de noul coronavirus. Ambii vicepreşedinţi ai instituţiei au fost testaţi pozitiv şi, conform surselor noastre, se află în izolare la domiciliu. Având în vedere această situaţie, salariaţii instituţiei se tem de apariţia unor focare în Palatul Administrativ.
Aceştia au trimis o scrisoare către DSP şi Prefectura Prahova, cerând măsuri urgente pentru stoparea răspândirii virusului.
„Majoritatea salariaţilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova au intrat în contact direct cu persoanele din conducerea instituţiei pentru rezolvarea şi clarificarea diferitelor situaţii de serviciu; circuitul documentelor în cadrul instituţiei se face prin intermediul mapelor decorespondenţă confecţionate din piele; actualii Directori/ Şefi Serviciu au intrat în contact direct cu persoanele din conducerea instituţiei şi ulterior cu noi, salariaţii, astfel punându-ne în pericol sănătatea noastră, a familiilor noastre şi a cetăţenilor cu care interacţionăm; încă de săptămâna trecută precum şi la începutul acestei săptămâni, domnul vicepreşedinte Tudone Dumitru, dar şi preşedintele Iulian Dumitrescu, au participat fizic, separat sau împreună, la mai multe şedinţe de lucru organizate în clădirea Palatului Administrativ (Sală şedinţe etaj 7 – capacitate 20 locuri, Sală şedinţe etaj 5 – capacitate 20 locuri), împreună cu mai mulţi salariaţi, preşedintele Iulian Dumitrescu fiind prezent în instituţie chiar şi după carantinarea/ internarea celor doi vicepreşedinţi. Ţinând cont de cele menţionate, precum şi de toate hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Ordine ale Ministrului Sănătăţii, OUG – uri în vigoare (considerăm că în cadrul şedinţelor menţionate mai sus nu s-a respectat numărul de participanţi), dar şi rata de infectare la nivelul Municipiului Ploieşti şi al Judeţului Prahova, vă solicităm să luaţi măsurile necesare în regim de urgenţă în vederea stopării răspândirii virusului SARS COV -2 în clădirea Palatului Administrativ, astfel încât în cadrul instituţiei Consiliului Judeţean Prahova, instituţiei Prefectului Judeţului Prahova şi a altor Instituţii ce îşi desfăşoară activitatea în această clădire, să nu apară un focar iar cetăţenii să beneficieze de serviciile noastre în deplină siguranţă”, se arată în scrisoarea angajaţilor CJ.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

ACCIDENT PE DN 1B, LA VALEA CĂLUGĂREASCĂ. 6 PERSOANE AU FOST IMPLICATE

Un accident rutier a avut loc, în jurul prânzului, în comuna Valea Călugărească, pe DN 1B. În evenimentul rutier au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies