13 iunie 2025
No menu items!

Prima victorie oficială din 2021 pentru Simona Halep

Cele mai vizualizate articole

Primul meci oficial din acest an a adus victoria pentru Simona Halep! Simona Halep (29 de ani, numărul 2 mondial) și Anastasia Potapova (19 ani, locul 101 WTA) s-au întâlnit pentru prima dată în circuitul WTA, în turul secund de la Melbourne Summer Series (Gippsland Trophy), turneu premergător primului Grand Slam al anului, Australian Open. Constănțeanca a beneficiat de un prim tur liber la Melbourne, în timp ce Anastasia Potapova a trecut clar în runda inaugurală, de americanca Whitney Osuigwe, scor 6-3, 6-0, în doar 50 de minute. Tânăra rusoaică nu a câștigat niciun turneu WTA până în prezent, iar cea mai înaltă poziție atinsă a fost locul 64, în iulie 2019.

Simona a arătat că este în formă și nu a ezitat să facă spectacol la acest prim meci oficial, cu public, din 2021. Fără a se forța, lăsând impresia că poate fi luată prin surprindere, românca a etalat lovuturile sale cu grație, întrt-o luptă în care rusoaica a dat tot ce putea. Tânăra Anastasia a forțat jocul, dar diferența în clasament, dar și în experiență s-a văzut. Simona câștigă meciul cu scorul de 6-4; 6-4 și se pregătește de întâlnirea cu învingătoarea partidei dintre Laura Siegemund (favorita 16) și Destanee Aiava.

Halep a disputat deja un meci în 2021, însă unul demonstrativ, contra liderului mondial Ashleigh Barty, la Adelaide. Românca s-a impus cu 3-6, 6-1, 10-8.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Doi tineri arestați preventiv după un incident violent în Ploiești!

Doi tineri, în vârstă de 22 și 19 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior arestați...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies