Ministerul Educației a prezentat situația la nivel național, a claselor suspendate din cauza confirmării unor cazuri de Covid. De asemenea au fost anunțate cazurile de coronavirus înregistrate la elevi și la angajații din unitățile școlare.
Numărul total de cazuri la nivel național, înregistrate în unități de învățământ în perioada 8 – 17 februarie 2021 (ora 16:00):
-
Clase cu activitate suspendată (8 – 17 februarie 2021): 542
-
Elevi confirmați (8 – 17 februarie 2021): 600
-
Angajați confirmați (8 – 17 februarie 2021): 472.
În Prahova sunt 2 clase cu activitatea suspendată ca urmare a apariției unor cazuri de infectare cu Covid- 19, în care învață 57 de copii. Din motive medicale, continuă predarea online un număr de 60 de profesori. Doar 2 elevi au fost confirmați cu COVID-19 și 6 angajați din învățământ.



